Dacă vi se întâmplă să fiți cu gândul în altă parte când încercați să vorbiți cu Dumnezeu în rugăciune, gândiți-vă la această imagine a apelului telefonic.
De câte ori, când sperăm la un timp de rugăciune de calitate, mințile noastre se pierd în meandrele care nu au nicio legătură cu Dumnezeu? Acest lucru poate fi frustrant, deoarece de cele mai multe ori dorința noastră de a ne ruga este reală, dar suntem prea distrași. De ce se întâmplă asta și cum să o rezolvați? Să începem cu o comparație simplă și să ne imaginăm că rugăciunea este ca un apel telefonic cu un prieten.
Una dintre greșelile pe care le facem cu toții frecvent este să ne gândim că atunci când ne rugăm, noi suntem cei care ridică telefonul, formăm numărul și așteptăm ca Dumnezeu să ridice telefonul din cealaltă parte. Din acest punct de vedere, noi suntem inițiatorii rugăciunii și Dumnezeu este cel care trebuie să răspundă. Iar când nu-L auzim pe Dumnezeu să ridice telefonul, mințile noastre încep să se plictisească și să caute distracții.
Dar trebuie să inversăm paradigma! Pentru că, în realitate, nu suntem niciodată noi cei care inițiem rugăciunea. Este ceea ce spune Catehismul Bisericii Catolice: „Dumnezeu, cel dintâi, îl cheamă pe om. Fie că omul îl uită pe Creatorul său, fie că se ascunde departe de Fața lui, fie că aleargă după idolii săi ori învinovățește Divinitatea că l-ar fi părăsit, Dumnezeul cel viu și adevărat cheamă fără încetare pe fiecare în parte la întâlnirea tainică de rugăciune. Acest gest de iubire din partea lui Dumnezeu cel credincios este întotdeauna cel dintâi în cadrul rugăciunii, iar gestul omului este mereu un răspuns la el. (CBC nr. 2567). Avem tendința să uităm că Dumnezeu bate mereu la ușa noastră. El așteaptă și speră că ne vom ruga, dar El este deja acolo. Acest adevăr ne-a fost dezvăluit în Evanghelia după Ioan, când Isus a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi" (Ioan 15:16).
Dumnezeu este la celălalt capăt al firului
Dacă ne folosim de imaginea telefonului, atunci funcționează invers. Când începem să ne rugăm, ridicăm în sfârșit telefonul care a sunat toată ziua. Dumnezeu este deja prezent la celălalt capăt al firului. Acesta este un lucru de care nu suntem suficient de conștienți. Este prea ușor să credem că rugăciunea vine singură și așteptăm ca Dumnezeu să ne satisfacă nevoile. Nu ne dăm seama că rugăciunea noastră este de fapt un răspuns la iubirea lui Dumnezeu și că Dumnezeu este întotdeauna acolo, dispus să ne asculte fiecare cerere.
De ce ne-ar permite această nouă perspectivă să fim mai puțin distrași? Pentru că înainte de a intra în rugăciune, conștientizăm că Dumnezeu ne așteaptă. Cu acest fapt în minte, îl lăsăm să preia controlul și ni-l imaginăm deja în cameră cu noi, gata să ne asculte. Prin conștientizarea acestei prezențe a lui Dumnezeu și a dorinței lui de a ne comunica dragostea în rugăciune, aceasta poate începe doar cu piciorul drept. În loc să așteptăm să sosească Dumnezeu, ne dăm seama că El este deja acolo, că El este de fapt încă acolo pentru a ne transmite un mesaj care, zi de zi, ne transformă viețile.
Traducere: ACC
